Echipa noastră

Echipa noastră oferă asistență juridică și reprezentare în rezolvarea disputelor, fie că acestea iau forma litigiilor în instanță sau a negocierilor, precum și în activitățile de zi cu zi ale unei companii.

Alexandru Ionescu

Founding partner

Alexandru este avocat membru al Baroului București. Și-a început cariera de avocat la una dintre cele mai mari societăți de avocatură din România, făcând parte din echipa care a câștigat premiul Chambers Europe pentru cea mai bună societate de avocatură din România în anul 2017 și anual pe primele locuri în Legal 500 și Chambers Europe. Ulterior, în urma experienței acumulate în cadrul societății, a hotărât să formeze o echipă de avocați bazată pe aceleași valori în vederea îndeplinirii unei misiuni comune, aceea de a livra cel mai bun produs juridic posibil și de a deveni un partener pentru clienți, ajutându-i pe aceștia să evolueze și să își atingă potențialul.

Domeniile în care activează preponderent sunt reprezentate de consultanță, litigii comerciale, contencios administrativ, dreptul muncii și drept penal.

Activitatea lui a cuprins, printre altele:

  • a făcut parte din echipa care a consiliat clienți în unele dintre cele mai mari tranzacții financiar-bancare din piața românească;
  • a reprezentat un client străin în procedura de insolvență pe drept român;
  • a reprezentat un client într-o cercetare disciplinară cu element de extraneitate, membru al unei misiuni UE de menținere a păcii;
  • reprezintă și consiliază în toate problemele juridice unul dintre cele mai mari sindicate din sud-estul Europei.
  • reprezintă și consiliază în toate problemele juridice o platformă de trading în domeniul crypto;
  • reprezintă și consiliază clienți în dosare penale de tipul white-collar crimes;
  • reprezintă și consiliază persoane vătămate în dosare penale (de ex: a reușit să obțină pentru două persoane vătămate daune morale și materiale de 800.000 RON)
  • a reprezentat un număr ridicat de angajați în proceduri privind anularea sancțiunilor disciplinare;
  • a reprezentat societăți străine în proceduri de executare silită pe teritoriul României.

Ionuț Florea

Founding partner

Ionuț este avocat în Baroul București. Formarea profesională și-a dobândit-o în cadrul unor recunoscute societăți de avocatură, una dintre acestea fiind anual plasată pe primul loc în topurile realizate de Chambers și Legal 500 în România, pentru specializarea litigiilor și a altor dispute.

De-a lungul carierei sale, Ionuț a asistat și reprezentat persoane fizice, entități private și autorități publice în fața instanțelor de judecată, fiind implicat în dosare complexe într-o gamă variată de litigii. Domeniile în care activează preponderent includ dreptul comercial, litigii corporate, contencios administrativ, dreptul penal, proceduri de executare silită și real estate.

În ceea ce privește organizarea activității, Ionuț a dorit să se implice în mod direct în crearea unei echipe profesioniste care să asigure oferirea unor servicii juridice de cea mai bună calitate, fiind important modul în care gestionează relația avocat-client. Acordă o atenție sporită detaliilor, iar deciziile cu privire la cazul încredințat sunt luate după o analiză amănunțită a obiectului de activitate sau a situației personale a clientului, cu scopul de a identifica soluția viabilă pe termen lung.

Experiență reprezentativă:

  • reprezintă și consiliază în toate problemele juridice unul dintre cele mai mari sindicate din sud-estul Europei;
  • a acordat asistență unei companii importante din domeniul IT și Telecomunicații. A reprezentat interesele în fața autorităților legislative și executive cu scopul de a obține modificarea Proiectului de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G;
  • a acordat asistență juridică și reprezentare unei societăți ce activează în domeniul construcțiilor și amenajărilor în cadrul unor litigii avute cu o autoritate publică, în vederea anulării unor acte administrative de autorizare pentru construirea unor cartiere rezidențiale;
  • a acordat asistență juridică și reprezentare unei companii naționale ce activează în domeniul imobiliar în procesul de dezvoltare a unor ansambluri rezidențiale în apropierea Bucureștiului, în etapa de autorizare a construcțiilor și în cadrul litigiilor apărute în legătură cu proiectul imobiliar;
  • a acordat asistență juridică unei autorități de reglementare pe piețele de capital în litigii privind executarea silită a acțiunilor;
  • a obținut o soluție de clasare într-un dosar complex instrumentat de DNA, în care se investigau infracțiuni de corupție prevăzute de legea nr. 78/2000;
  • a efectuat activități de due diligence a documentelor de proprietate pentru o tranzacție ce a avut ca obiect mai multe clădiri de birouri, situate în zona centrală a Bucureștiului;
  • a efectuat activități de due diligence a documentelor de proprietate pentru o tranzacție ce a avut ca obiect vânzarea a peste 2.000 ha de terenuri agricole;

Ai o problemă juridică? Programează o consultație cu avocații noștri.